Energia emoţiilor

Uneori viaţa noastră aici, pe Pământ, unde am ales experienţa încarnării pentru a avea şansa de a experimenta şi de a trăi umanul sub toate formele sale, nu e tocmai perfectă. Orice om are provocări, evenimente neplăcute sau grave, eşecuri, crize existenţiale. Ceea ce face diferenţa între oameni nu sunt experienţele lor de viaţă ci modul cum s-au raportat la aceste experienţe, cum au ales să le depăşească şi să le transforme în oportunităţi de creştere.

Când suntem în miezul unui eveniment nedorit, emoţiile ne copleşesc iar mintea încearcă zadarnic să găsească soluţii de ieşire. Ea apelează la raţiune pentru a căuta explicaţii, motive şi pentru a găsi soluţii. Nimic mai fals! Viaţa însăşi va găsi rezolvarea pentru toate problemele care apar. Ea merge înainte indiferent de nenorocirile care se întâmplă. Mintea este locul unde acea experienţă dureroasă s-a născut şi este ştiut faptul că atunci când avem o problemă nu o putem rezolva la nivelul la care ea a apărut ci la un nivel superior. Când decidem asta accesăm energii mai înalte care înseamnă mai multă detaşare şi mai multă putere.

Singurul lucru de care trebuie să avem grijă şi pe care trebuie să-l gestionăm îl reprezintă emoţiile. Asta pentru că evenimentul în sine nu reprezintă o problemă, adevărata problemă este felul în care ne simtim noi faţă de el. Sentimentele noastre vin din sistemul nostru de credinţe adânc înrădăcinat în subconştient. Decomprimarea emoţiilor este un fenomen asemănător deconectării unui aparat de la sursa de energie. În acel moment accesăm o stare de pace şi de linişte interioară. Din acel moment ne situăm înafara emoţiei şi devenim observator. Ne dăm seama în acel moment că emoţiile dureroase pe care simţim sunt rezultatul unui sistem de credinţe şi nu rezultatul experienţei în sine. E unanim recunoscut faptul că la moartea cuiva, cei apropiaţi trebuie să experimenteze durerea, suferinţa. De ce? Pentru că socialul a etichetat această experienţă ca fiind dureroasă. Şi noi aducem în experienţa proprie acest sentiment.

Atunci când depăşim dualitatea şi nu mai punem etichete înţelegem că stă în puterea noastră de a trăi acea experienţă în felul în care noi alegem. Putem experimenta înăuntrul nostru ceea ce se petrece înafară de fapt, dar putem foarte bine să nu aducem acea energie în interior pentru a nu ne provoca suferinţă sau durere. De fapt ideea nu este de a lăsa sau nu energia emoţiei să se manifeste ci să nu ne lăsăm ,,trăiţi" de ea ci să fim noi cei care o manevrăm şi o ,,trăim".

Procesul e simplu: ,,Intrăm în emoţie, trecem apoi dincolo de emoţie şi ne oprim din a o mai chema în vreun fel.(...)Esenţa eliberării este capitularea în faţa energiei, până în profunzime." (D. R. Hawkins)

Pace

    Pacea mintii este una dintre nestematele intelepciunii. Este rezultatul eforturilor indelungi si rabdatoare de autocontrol.Prezenta sa indica experienta matura si o cunoastere mai profunda a legilor si a mecanismelor gandirii. Omul  devine calm in masura in care se considera o fiinta cu gandire evoluata;caci o asemenea cunoastere necesita intelegerea celorlalti, ca rezultat al gandirii. Pe masura ce dezvolta o modalitate corecta de intelegere si vede tot mai limpede legaturile interne dintre lucruri, prin actiunea cauzei si a efectului, omul inceteaza sa se mai agite, sa se mai ingrijoreze si sa se mai jeleasca si ramane constant, hotarat si senin.

     Omul calm, dupa ce a invatat cum sa se guverneze pe sine, stie cum sa se adapteze la ceilalti, iar acestia, la randul lor, ii poarta respect pentru forta sa spirituala si simt ca pot sa invete de la el si sa se bizuie pe dansul. Cu cat omul devine mai calm, cu atat e mai mare succesul, influenta sa, puterea sa de a face bine. Chiar si comerciantul obisnuit va descoperi ca prosperitatea afacerii sale creste pe masura ce-si dezvolta mai multa stapanire de sine si echilibru; caci oamenii vor prefera intotdeauna sa aiba de-a face cu un om a carui purtare e mereu echilibrata.

     Omul puternic si calm e intotdeuna iubit si respectat. El e ca un copac care face umbra intr-un tinut secetos sau ca o stanca langa care te poti adaposti pe furtuna. Cine nu iubeste o inima linistita, o viata calma si echilibrata?Pentru cei ce poseda aceste daruri binecuvantate nu conteaza daca ploua sau e soare, schimbarile care se pot abate asupra lor nu au importanta, caci ei sunt intotdeauna blanzi,senini si calmi. Acest echilibru desavarsit al caracterului, pe care il numim seninatate, este ultima lectie a culturii. Este inflorirea vietii, rodirea sufletului. 

     E pretioasa ca intelepciunea, mai de dorit ca aurul,da, chiar decat cel mai pur aur. Cat de nesemnificativa pare goana dupa bani in comparatie cu o viata senina-o viata care se scalda in Oceanul Adevarului, sub valuri, dincolo de furtuni, in Calmul Etern! Cunoastem atat de multi oameni care-si inacresc viata, distrug tot ce e bland si frumos prin furii explozive,care-si distrug caracterul si-si fac sange rau. Nu se stie daca nu cumva marea majoritate a oamenilor nu-si distrug viata si fericirea din lipsa stapanirii de sine.In viata, intalnim atat de putini oameni care sa aiba acel echilibru desavarsit, caracteristic unei personalitati slefuite. Da, omenirea navaleste cu pasiune necontrolata, se lasa agitata de suferinte neinfranate, purtata de colo-colo de nelinisti si indolieli. Numai omul intelept, ale carui ganduri sunt controlate si purificate, face vanturile si furtunile sa i se supuna.

      Suflete zdruncinate de furtuni, oriunde v-ati afla, indiferent in ce conditii ati trai, aflati aceasta: in oceanul vietii, Insulele Binecuvantarii zambesc, iar Tarmul Insorit al idealului vostru va asteapta.Tineti mana cu hotarare pe carma gandurilor.In corabia sufletului vostru se odihneste stapanul conducator. El doarme numai. Treziti-l! Stapanirea de sine inseamna putere, gandirea dreapta inseamna capacitatea de a conduce. Calmul inseamna putere!

     Rostiti in sufletele voastre: "Pace, ramai!"

                                                                        (James Allen - "Dupa cum gandeste omul")

Sfârşitul timpurilor...

“Sfarsitul timpurilor” in viziunea unor savanti – Ervin Laszlo, Stanislav Grof si Peter Russell, in dialog cu Horia Turcanu.

Stiinta contemporana acrediteaza profetiile legate de sfarsitul lumii. Nu va fi, insa, un final de existenta, ci o uriasa schimbare de constiinta. 

Istoria recenta a umanitatii este o istorie a crizelor de toate felurile: economice, sociale, politice, financiare, crize umanitare, crize care desemneaza de fapt situatii de razboi, crize ecologice care desemneaza de fapt distrugeri ireversibile ale vietii de pe planeta, crize ale petrolului, ale terorismului, ale ostaticilor, crize climatice si alte sute de feluri de crize.

Exista o criza de supra-productie de alimente, sute de milioa

ne de tone pe an, si simultan o criza a foamei: mai mult de o suta de milioane de oameni sunt sub pragul subzistentei. La fiecare 6 secunde cineva moare de foame in lume.

Sase milioane de copii mor de foame pe an, in timp ce 155 de milioane sunt supraponderali. Cateva sute de miliardari detin mai multi bani decat trei miliarde de oameni mai putin norocosi. Jumatate din umanitate.

Energia solara pe care o primeste pamantul timp de numai patruzeci de minute, daca ar fi folosita integral, ar acoperi necesarul de energie al planetei pentru un an intreg.

Dar noi ne incapatanam sa stoarcem ultimele picaturi de petrol si carbune, care polueaza aerul si apa, cu costuri enorme si consecinte incalculabile.

Zeci de specii de plante si animale dispar definitiv in fiecare zi, calota glaciara se topeste in ritm accelerat crescand nivelul oceanului planetar, milioane de hectare de padure dispar definitiv in fiecare an. In fiecare clipa, la nivelul intregii planete, se desfasoara sute de razboaie.

Armele dezvoltate de tarile avansate sunt mai periculoase decat conflictele pe care incearca sa le previna. Au trecut 200 de ani de la revolutia industriala, cea care a declansat constructia lumii in care traim si oamenii nu sunt deloc mai fericiti decat inainte.

Visul unei umanitati fericite pare a se fi transformat intr-un cosmar punctat de crize contradictorii.

Cetatenii tarilor avansate se declara cei mai nefericiti. Consumul de droguri, de alcool, rata sinuciderilor sunt cele mai ridicate pe care le-a cunoscut vreodata omenirea.

Depresia, alienarea, disolutia relatiilor dintre oameni au atins proportiile unei epidemii. Vorbim despre o criza economica, dar in realitate economia nu este decat una dintre fetele lumii pe care noi am construit-o dupa chipul si asemanarea noastra, reflectand propriile noastre valori.

Este consecinta directa a unui mod de a privi lumea si de a ne raporta la ea. Am construit o lume a super-tehnologiilor, din care sufletul a fost exclus.

Am creat un sistem al competitiei acerbe, in care distrugerea “adversarului” este o izbanda, iar singuratatea si nefericirea este implicita. Un sistem al separarii de ceilalti si de noi insine in care crizele exterioare reflecta de fapt o criza interioara a umanitatii.

In septembrie 2009, la Milano, in Italia, s-a desfasurat o conferinta internationala avand ca tema psihologia si spiritualitatea. Am fost acolo.

Cu 20 de ani in urma, ar fi fost de neimaginat ca fizicieni, biologi, psihologi, psihiatri, bio-chimisti, astrofizicieni si filosofi sa se afle la aceeasi masa, discutand despre o noua viziune, spirituala, asupra universului. Cele mai stralucite spirite ale lumii stiintifice au fost acolo, iar tema principala in jurul careia s-au invartit discutiile a fost criza prin care trece in acest moment umanitatea.

Numai ca abordarile nu au fost cele cu care suntem obisnuiti din presa. Ideea principala care s-a desprins din intreaga conferinta a fost aceea ca traim timpuri de mare cumpana la nivel planetar si ca motivul pentru care se intampla acest lucru este in esenta modul in care privim lumea si pe noi insine.

Criza este una de constiinta si cata vreme nu vom schimba acest lucru, el se va manifesta in toate domeniile vietii noastre. Distrugerile la nivel planetar ale mediului si ale resurselor au atins un prag critic. Daca ceva nu se schimba, atunci povestea umanitatii, asa cum o cunoastem, se apropie de final. Pare incredibil, dar acesti oameni de stiinta au vorbit cu voce tare, in fata camerelor televiziunilor italiene, nu numai despre necesitatea de a repune civilizatia pe alte baze, spirituale, de a reforma totul, sistemele sociale, stiinta, medicina, tot ceea ce sta la baza cunoasterii umane, dar si despre anul 2012 si despre stravechi profetii care anuntau o transformare de proportii la “sfarsitul timpurilor”.

Tema mi s-a parut fundamentala. Am ales trei dintre numele “grele” prezente la Milano pentru interviuri in exclusivitate: Stanislav Grof, doctor in psihiatrie, profesor si scriitor, Ervin Laszlo, cel mai 

important ganditor in domeniul filosofiei sistemelor si al evolutiei, si Peter Russell, fizician, matematician si explorator al constiintei umane.

Ervin Laszlo

“Asistam la sfarsitul unei lumi si, poate, la nasterea uneia noi”

Ervin Laszlo este filosof si scriitor. Fost profesor de filosofie, stiinta sistemelor si futurologie la universitati celebre din SUA, Europa si Orientul Indepartat.

A scris vreo 70 de carti al caror subiect este faptul ca traim intr-un univers in care suntem interconectati intre noi si conectati miraculos la toate elementele realitatii.

A fost de doua ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Este fondatorul Consiliului Inteleptilor Lumii, care reuneste cei mai faimosi oameni de stiinta ai planetei, fondatorul Clubului de la Budapesta si al Grupului de Cercetare Generala a Evolutiei, membru al unei liste lungi de institutii academice si universitare din intreaga lume. Traieste in Toscana, pe un deal, intr-un sat minuscul, intr-o casa care, acum vreo 200 de ani, era o capela manastireasca. Parintii lui erau din Transilvania. De la Cluj.

- Vorbiti despre o lume a carei schimbare este iminenta sau va disparea. Ce inseamna acest lucru?

- Inseamna ca ne indreptam catre cea mai mare transformare din istoria omenirii. Si daca vrem sa nu disparem, sa continuam sa existam pe aceasta planeta si sa ne dezvoltam, trebuie sa reanalizam notiunile de univers, fiinta umana, progres si dezvoltare. E tarziu, dar trebuie sa aflam cine suntem.

Lumea pe care am construit-o, ca reflexie a felului in care vedem noi universul si pe noi insine, nu se mai poate sustine in nici un fel. Trebuie reformat totul, lumea business-ului bazata pe exploatarea nebuneasca a resurselor si pe supra-productie, politicile industriale care conduc la dezastru ecologic, la incalzirea globala si la cresterea periculoasa a nivelului oceanului planetar.

Politicile economice internationale care au fragmentat lumea in prea saraci si prea bogati, care au condus la mase imense de emigranti care fug de foame si de epidemii. Politicile militare care consuma resurse inimaginabile in folosul unor structuri financiare.

Lumea se afla in pragul unui colaps economic, social si politic care genereaza haos si violenta. Este o lume pe care noi am creat-o si care acum se prabuseste. Ca sa intelegem motivele prabusirii, trebuie sa privim lucrurile sistemic. Ca in medicina holistica, in care pacientul e vazut ca un tot, nu doar ca un trup.

- Vorbiti despre o schimbare fundamentala la nivelul constiintei. Ce fel de Constiinta ar fi aceea care sa schimbe lumea? Si cum ar putea fi lumea noua?

- Mistici, filosofi, lideri spirituali si sociologi au dat raspunsuri interesante la aceasta intrebare: ce fel de constiinta ar fi urmatorul stadiu al umanitatii? Cred ca un raspuns sugestiv il ofera misticul american Richard Bucke care vorbeste despre o constiinta cosmica, depasind ceea ce numim in zilele noastre “constiinta de sine”.

In esenta, in zilele noastre stiinta re-descopera cu mijloacele ei ceea ce misticii si vizionarii au stiut dintotdeauna despre Univers, si anume faptul ca Universul este viu, constient si ca ceea ce suntem noi cu adevarat este mult mai mult decat a crezut stiinta de viziune mecanicista.

Noi nu suntem fiinte separate unele de altele, ci comunicam intre noi si cu intregul Univers pe niveluri infinit de complexe, pe care abia incepem sa le intelegem.

Isi face loc incetul cu incetul ideea ca suntem in ultima instanta manifestari ale constiintei, care este esenta universului, principiul organizator aflat in spatele aparitiei formei materiale.

Din aceasta perspectiva, urmatorul stadiu al constiintei ar putea fi acela al Constiintei “trezite”, “iluminate”, al Constiintei constiente. O lume care ar reflecta un asemenea nivel de constiinta ar fi o lume total diferita.

Stadiul in care suntem acum poate fi descris drept materialist, orientat catre consum, care se crede auto-suficient, dar a carui lege fundamentala este cresterea nelimitata, caci nu intelege si nu se preocupa de context, de restul universului.

Este un stadiu egoist, limitat, agresiv si aceasta se reflecta in tot ceea ce facem. Observati ca descrierea ar putea fi aceea a unui cancer in raport cu corpul pe care il paraziteaza.

Celulele canceroase nu se preocupa de rest, ci doar de ele, cresc fara limita, exact precum concernele multinationale distrug totul in cale, exact precum sistemele noastre economice, politice si militare. Ele sfarsesc prin a muri odata cu trupul secatuit.

O noua lume, cladita de un nou nivel de constiinta, ar fi cladita pe respectul fata de celalalt si fata de univers, care este viu, o lume ecologica, ale carei sisteme sunt orientate catre natura, catre a simti mai mult decat catre a avea si a face, in care celalalt nu mai este perceput ca adversar, ci ca un partener.

Este o lume in care umanitatea traieste armonic cu mediul, constienta ca este o parte a universului viu. Este greu de trasat harta unui alt nivel de constiinta, dar o alta privire asupra universului genereaza un alt fel de stiinta, un alt fel de medicina, un alt fel de invatamant, relatii sociale etc. Important este ca schimbarea a inceput deja, chiar daca nu toti isi dau seama si chiar daca nu avem garantia ca nu e prea tarziu.

Stanislav Grof:

“Singura solutie este intoarcerea catre interior”

Doctorul Stanislav Grof este unul dintre cei mai importanti cercetatori ai Constiintei din secolul XX. Este fondatorul curentului transpersonal in psihologie si acela care a reusit sa introduca spiritualitatea ca dimensiune fundamentala a psihicului omenesc, in lumea psihologiei academice.

Este unul dintre pionierii studiilor privind forta vindecatoare a starilor de constiinta extinsa si creatorul unei tehnici de accesare a acestor stari, numita Respiratie Holotropica. Este profesor la Institutul de Studii Integrale din California, unde conduce catedra de Filosofie, cosmologie si constiinta. Este autorul a numeroase carti despre natura constiintei.

Considerat un geniu in domeniul sau, Stanislav Grof este un om de o blandete, o simplitate si o generozitate extraordinare. Am avut ocazia de a petrece doua zile impreuna cu el, care au fost un regal de idei si viziuni. Interviul de mai jos este o sinteza a nenumaratelor ore de discutie din acele zile.

- Sunteti om de stiinta si totusi cartile dvs. infatiseaza un univers de natura spirituala. Cum se vede “criza” prin care trece umanitatea din perspectiva psihologiei?

- Una dintre transformarile fundamentale prin care trecem este una de viziune. Stiinta tindea sa se opuna spiritualitatii, considerata ca fiind de ne-dovedit, pentru ca se baza pe perceptia subiectiva.

Or, subiectivitatea nu era luata in considerare, neputand fi masurata. Asa s-a intamplat ca experienta spirituala, mistica, veche de cand umanitatea, a fost exclusa din ecuatie. Dar, intre timp, stiinta incepe sa descopere ca subiectivitatea creeaza universul, la propriu. Numai ca pare tarziu.

Lumea pe care am creat-o are atributele stiintei clasice, mecanice. Este o lume rece, calculata, dura, guvernata de “legi” inguste, in care oamenii sunt considerati corpuri intr-un univers de corpuri si drept urmare se simt singuri si izolati. Am creat o lume din care orice principiu mai inalt – il poti numi Dumnezeu, de pilda – a fost exclus.

Suntem deci singuri, iar consecinta e frica. Compensam frica in fata unui Univers urias si gol, prin consumul compulsiv, prin a avea, a face, si cream o lume care raspunde acestui mod de a privi lucrurile.

Tratam planeta asa cum ne tratam pe noi insine si pe ceilalti: ca pe ceva care trebuie supus, invins, exploatat, controlat si chiar ucis daca e nevoie, pentru satisfacerea “nevoilor”. Criza prin care trece umanitatea este o criza interioara si astfel psihologica si spirituala, dar care a generat o criza exterioara atat de grava, incat pune in pericol existenta noastra ca specie. Umanitatea aflata in criza isi distruge casa si intrebarea este daca ne vom da seama la timp.

- Care ar fi primul pas?

- Uneori acest prim pas il face fiinta noastra, prin declansarea unei crize psiho-spirituale. Psihologia oficiala a tratat aceste crize drept crize psihotice, patologice si le-a suprimat cu medicamente dure, sub diagnostice neclare, dar in realitate, fiinta noastra interioara declansa un mecanism de auto-vindecare, de auto-reglare in fata unei situatii in care lumea interioara ajungea sa fie in divergenta cu restul universului.

Acum, intreaga umanitate se afla intr-o stare de urgenta spirituala care pune sub semnul intrebarii o intreaga perspectiva asupra vietii si descopera ca modul materialist de a vedea lumea nu este suficient. Asa se explica intoarcerea catre meditatie, catre spiritualitate, catre credinta, catre medicina naturista si holistica, interesul imens pentru psihologia transpersonala.

Omenirea pare ca face singura acest pas. Pentru fiecare dintre noi vine timpul sa privim in interior cu onestitate, atunci cand simtim “criza”. Criza este semnul transformarii, ceva trebuie sa moara, pentru ca apoi sa renasca. La nivelul unei persoane, dar si la nivelul intregii umanitati.

Despre adevăr, cu iubire

    

     În viaţă nu poţi trăi experienţa bucuriei, opunându-te ideilor şi acţiunilor altor oameni. Poţi trăi experienţa bucuriei, numai rămânând credincios adevărului dinăuntrul inimii tale. Iar acest adevăr nu îi respinge niciodată pe alţii, ci îi invită să intre. Adevărul este o uşă ce rămâne mereu deschisă. Nu poţi închide această uşă. Poţi alege să nu intri. Poţi merge în direcţia opusă. Dar nu poţi spune niciodată: ,,Am încercat să intru, dar uşa era închisă." Uşa nu este niciodată închisă pentru tine sau pentru oricine altcineva. Dacă ai sentimentul că uşa ţi-a fost trântită în faţă, înseamnă că ţi-ai interpretat experienţa cu înfricoşare. Crezi doar că uşa este închisă - dar convingerea ta că uşa e închisă te-ar putea convinge şi pe tine şi pe alţii că aşa stau lucrurile. 

      Sunteţi cu toţii nişte maeştri când e vorba să întoarceţi adevărul pe dos. Aveţi abilitatea creativă de a face ca orice lucru să însemne ceea ce vreţi voi să însemne. Puteţi face "nu" din "da" şi "corect" din "greşit". Chiar atât de puternice vă sunt credinţele! Dar faptul că aţi răsturnat adevărul nu înseamnă că adevărul încetează de a mai fi adevărat. Înseamnă doar că aţi reuşit să ascundeţi adevărul de voi înşivă. 

     Este, aşadar, foarte important cum îţi interpretezi experienţele.

     Dacă te simţi frustrat în aşteptările tale, vei accepta oare corecţia, sau vei insista că eşti nedreptăţit? Eşti tu victima a ceea ce ţi se întâmplă, sau eşti cel care foloseşte aceasta pentru a învăţa? Primeşti experienţele prin care treci ca pe o binecuvântare sau ca pe o pedeapsă? 

     Iată întrebarea pe care trebuie să ţi-o pui mereu. 

     Fiecare experienţă este o oportunitate de a îmbrăţişa adevărul şi de a respinge iluzia. În această privinţă, o experienţă nu este mai bună sau mai rea decât alta. Toate experienţele au acelaşi potenţial. Ele toate există doar ca un teren germinativ pentru natura ta divină. (...)

     Ai timp din belşug să faci greşeli şi să înveţi din ele.

     Nu da bice râului şi nici nu încerca să-l stăvileşti. N-o să-ţi folosească la nimic. Mintea Divină lucrează în mintea ta chiar acum, chiar aici. În asta trebuie să înveţi să ai încredere. 

                                                                                                                                                                          
                                                                                                            Paul Ferrini

Iubire fără condiţii

Căutarea iubirii necondiţionate într-o lume a condiţiilor este sortită, în mod inevitabil, eşecului. De vreme ce toţi acţionează conform unor tipare bazate pe ruşine sau vină, ei nu-ţi pot oferi iubirea pe care ştii că o meriţi şi nici tu nu le-o poţi oferi lor. 

Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să vă ridicaţi unul altuia starea de conştienţă asupra iubirii ce vă este necesară - şi să începeţi să vă asumaţi responsabilitatea de a v-o dărui vouă înşivă.(...)

Acceptă-l, pur şi simplu, pe semenul tău şi binecuvântează-l pe calea sa. Dacă îţi cere ajutorul, dă-i-l bucuros, dar nu încerca să faci pentru aproapele tău ceea ce trebuie să facă el pentru sine însuşi. 

Este necesar ca limitele pe care le stabileşti să fie bine gândite, dacă se pune problema să treci dincolo de ele.

Nu-l face răspunzător pe aproapele tău pentru pacea şi fericirea ta şi nu-ţi asuma nici responsablitatea pentru pacea şi fericirea lui.

El n-a venit ca să te mântuiască pe tine şi nici tu n-ai venit aici ca să-l mântuieşti pe el.

Pe de altă parte, dezleagă-l pe semenul tău de orice resentiment pe care îl nutreşti faţă de el. Nu te abţine în niciun fel de la a-i arăta iubire.

Căci, a încerca să îl privezi de fericirea sa, înseamnă a-l ataca şi a te întemniţa pe tine însuţi în strânsoarea fricii şi a vinei.

Nu-ţi astupa urechile când aproapele tău strigă după ajutor.

Lasă-l să lucreze alături de tine, atâta timp cât vrea el. Şi, când e gata să plece, doreşte-i tot binele. Dă-i hrană şi apă pentru drum.

Nu-l îndatora şi nu-l forţa să stea împotriva voinţei sale.

Libertatea aproapelui tău nu este decât un simbol al propriei tale libertăţi. De aceea, lasă-l să vină şi să plece după bunul lui plac.

Urează-i bun venit când vine şi spune-i bun rămas când pleacă.

Mai mult de atât nu poţi face. Atât însă este suficient. 

Iubeşte-ţi aproapele, aşa cum ai vrea să te iubeşti pe tine însuţi. Această reciprocitate simplă şi plină de demnitate este un gest al iubirii şi acceptării. El demonstrează încredere şi stimă reciprocă. Mai mult de-atât e prea mult. Mai puţin de-atât e prea puţin.

Interpretezi ceea ce se întâmplă în viaţa ta conform credinţelor tale fundamentale şi stărilor emoţionale ce izvorăsc din ele. (...) 

Libertatea ta de bază constă în a accepta şi a învăţa din experienţele cu care eşti confruntat. Poţi, desigur, să respingi experienţa. Poţi refuza să înveţi din ea. Dar această opţiune duce la suferinţă. Dacă încă nu ştii asta, nu va dura mult până o vei afla. S-ar putea să întrebi: ,,Pot îndepărta suferinţa, acceptându-mi experienţele şi învăţând din ele?"

Iată o întrebare foarte bună. Nu numai că poţi îndepărta suferinţa, dar poţi trăi bucuria unirii cu Dumnezeu. Căci, îmbrăţişat de experienţa ta, îţi primeşti corecţia - şi gândurile tale se aliniază Minţii Divine.

Viaţa este ori rezistenţă, ori capitulare. Acestea sunt singurele opţiuni. Rezistenţa duce la suferinţă. Capitularea duce la beatitudine. Rezistenţa este decizia de a acţiona singur. Capitularea este decizia de a acţiona cu Dumnezeu.

                                                                                                                                            Paul Ferrini