miercuri, 31 octombrie 2012

Energia emoţiilor

Uneori viaţa noastră aici, pe Pământ, unde am ales experienţa încarnării pentru a avea şansa de a experimenta şi de a trăi umanul sub toate formele sale, nu e tocmai perfectă. Orice om are provocări, evenimente neplăcute sau grave, eşecuri, crize existenţiale. Ceea ce face diferenţa între oameni nu sunt experienţele lor de viaţă ci modul cum s-au raportat la aceste experienţe, cum au ales să le depăşească şi să le transforme în oportunităţi de creştere.

Când suntem în miezul unui eveniment nedorit, emoţiile ne copleşesc iar mintea încearcă zadarnic să găsească soluţii de ieşire. Ea apelează la raţiune pentru a căuta explicaţii, motive şi pentru a găsi soluţii. Nimic mai fals! Viaţa însăşi va găsi rezolvarea pentru toate problemele care apar. Ea merge înainte indiferent de nenorocirile care se întâmplă. Mintea este locul unde acea experienţă dureroasă s-a născut şi este ştiut faptul că atunci când avem o problemă nu o putem rezolva la nivelul la care ea a apărut ci la un nivel superior. Când decidem asta accesăm energii mai înalte care înseamnă mai multă detaşare şi mai multă putere.




Singurul lucru de care trebuie să avem grijă şi pe care trebuie să-l gestionăm îl reprezintă emoţiile. Asta pentru că evenimentul în sine nu reprezintă o problemă, adevărata problemă este felul în care ne simtim noi faţă de el. Sentimentele noastre vin din sistemul nostru de credinţe adânc înrădăcinat în subconştient. Decomprimarea emoţiilor este un fenomen asemănător deconectării unui aparat de la sursa de energie. În acel moment accesăm o stare de pace şi de linişte interioară. Din acel moment ne situăm înafara emoţiei şi devenim observator. Ne dăm seama în acel moment că emoţiile dureroase pe care simţim sunt rezultatul unui sistem de credinţe şi nu rezultatul experienţei în sine. E unanim recunoscut faptul că la moartea cuiva, cei apropiaţi trebuie să experimenteze durerea, suferinţa. De ce? Pentru că socialul a etichetat această experienţă ca fiind dureroasă. Şi noi aducem în experienţa proprie acest sentiment.

Atunci când depăşim dualitatea şi nu mai punem etichete înţelegem că stă în puterea noastră de a trăi acea experienţă în felul în care noi alegem. Putem experimenta înăuntrul nostru ceea ce se petrece înafară de fapt, dar putem foarte bine să nu aducem acea energie în interior pentru a nu ne provoca suferinţă sau durere. De fapt ideea nu este de a lăsa sau nu energia emoţiei să se manifeste ci să nu ne lăsăm ,,trăiţi" de ea ci să fim noi cei care o manevrăm şi o ,,trăim".


Procesul e simplu: ,,Intrăm în emoţie, trecem apoi dincolo de emoţie şi ne oprim din a o mai chema în vreun fel.(...)Esenţa eliberării este capitularea în faţa energiei, până în profunzime." (D. R. Hawkins)

Niciun comentariu: