Căutarea iubirii necondiţionate într-o lume a condiţiilor este sortită, în mod inevitabil, eşecului. De vreme ce toţi acţionează conform unor tipare bazate pe ruşine sau vină, ei nu-ţi pot oferi iubirea pe care ştii că o meriţi şi nici tu nu le-o poţi oferi lor.
Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să vă ridicaţi unul altuia starea de conştienţă asupra iubirii ce vă este necesară - şi să începeţi să vă asumaţi responsabilitatea de a v-o dărui vouă înşivă.(...)
Acceptă-l, pur şi simplu, pe semenul tău şi binecuvântează-l pe calea sa. Dacă îţi cere ajutorul, dă-i-l bucuros, dar nu încerca să faci pentru aproapele tău ceea ce trebuie să facă el pentru sine însuşi.
Este necesar ca limitele pe care le stabileşti să fie bine gândite, dacă se pune problema să treci dincolo de ele.
Nu-l face răspunzător pe aproapele tău pentru pacea şi fericirea ta şi nu-ţi asuma nici responsablitatea pentru pacea şi fericirea lui.
El n-a venit ca să te mântuiască pe tine şi nici tu n-ai venit aici ca să-l mântuieşti pe el.
Pe de altă parte, dezleagă-l pe semenul tău de orice resentiment pe care îl nutreşti faţă de el. Nu te abţine în niciun fel de la a-i arăta iubire.
Căci, a încerca să îl privezi de fericirea sa, înseamnă a-l ataca şi a te întemniţa pe tine însuţi în strânsoarea fricii şi a vinei.
Nu-ţi astupa urechile când aproapele tău strigă după ajutor.
Lasă-l să lucreze alături de tine, atâta timp cât vrea el. Şi, când e gata să plece, doreşte-i tot binele. Dă-i hrană şi apă pentru drum.
Nu-l îndatora şi nu-l forţa să stea împotriva voinţei sale.
Libertatea aproapelui tău nu este decât un simbol al propriei tale libertăţi. De aceea, lasă-l să vină şi să plece după bunul lui plac.
Urează-i bun venit când vine şi spune-i bun rămas când pleacă.
Mai mult de atât nu poţi face. Atât însă este suficient.
Iubeşte-ţi aproapele, aşa cum ai vrea să te iubeşti pe tine însuţi. Această reciprocitate simplă şi plină de demnitate este un gest al iubirii şi acceptării. El demonstrează încredere şi stimă reciprocă. Mai mult de-atât e prea mult. Mai puţin de-atât e prea puţin.
Interpretezi ceea ce se întâmplă în viaţa ta conform credinţelor tale fundamentale şi stărilor emoţionale ce izvorăsc din ele. (...)
Libertatea ta de bază constă în a accepta şi a învăţa din experienţele cu care eşti confruntat. Poţi, desigur, să respingi experienţa. Poţi refuza să înveţi din ea. Dar această opţiune duce la suferinţă. Dacă încă nu ştii asta, nu va dura mult până o vei afla. S-ar putea să întrebi: ,,Pot îndepărta suferinţa, acceptându-mi experienţele şi învăţând din ele?"
Iată o întrebare foarte bună. Nu numai că poţi îndepărta suferinţa, dar poţi trăi bucuria unirii cu Dumnezeu. Căci, îmbrăţişat de experienţa ta, îţi primeşti corecţia - şi gândurile tale se aliniază Minţii Divine.
Viaţa este ori rezistenţă, ori capitulare. Acestea sunt singurele opţiuni. Rezistenţa duce la suferinţă. Capitularea duce la beatitudine. Rezistenţa este decizia de a acţiona singur. Capitularea este decizia de a acţiona cu Dumnezeu.
Paul Ferrini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu